Vaccinarea câinilor și pisicilor
Ce sunt vaccinurile și de ce sunt importante?
Vaccinurile sunt produse concepute să declanșeze un răspuns imun protector, pregătind sistemul imunitar pentru lupta împotriva viitoarelor infecții. Ele stimulează producția de anticorpi care identifică și inactivează organismele patogene ce pătrund în corp.
În ultimul secol, vaccinarea a prevenit îmbolnăvirea și moartea a milioane de animale. Vă protejează companionul împotriva unor boli mortale și foarte contagioase și îi îmbunătățește calitatea vieții.
Când se administrează primul vaccin?
În general, primul vaccin se poate administra începând cu vârsta de 6–8 săptămâni, atât la câini, cât și la pisici.
Cât de des se vaccinează câinii și pisicile?
Vaccinarea include administrarea unui cocktail de vaccinuri pentru mai multe boli, iar frecvența depinde de boala pentru care se vaccinează. În acest moment, în țara noastră, vaccinarea pentru toate bolile se face de cele mai multe ori anual.
Pentru ce boli se vaccinează?
La câini, cele mai frecvente vaccinuri protejează împotriva:
- Virusul bolii Carré (distemper sau „jigodie”)
- Parvovirusul canin
- Adenovirusul canin tip 2 (hepatita infecțioasă, traheobronșita infecțioasă canină)
- Virusul Parainfluenței
- Bacterii tip Leptospira
- Virusul Rabiei (virusul „turbării”)
La pisici, vaccinurile uzuale protejează împotriva:
- Herpesvirusul felin
- Calicivirusul felin
- Parvovirusul felin
- Virusul Rabiei (virusul „turbării”)
Dacă pisica sau câinele tău are nevoie de vaccinare, suntem pregătiți să te ajutăm.
